duminică, 19 decembrie 2010

Tradiții și obiceiuri de iarnă

Elevii școlii noastre și membrii corului din Putna au participat la Casa Muzeu Bokowina din Putna la o filmare a Televiziunii Române. Îmbrăcați în frumoase straie tradiționale, putnenii au realizat un excelent spectacol dedicat sărbătorilor de iarnă cu tradiții și obiceiuri strămoșești: plugușorul, buhaiul, malanca, sorcova, colindul. Asociația pentru Dezvoltare Locală Putna mulțumește tuturor participanților la acest frumos eveniment.

A venit iarna!

Elevii din clasele I-IV si-au împodobit clasele cu lucrări dedicate venirii iernii.

Parteneriat cu elevii francezi

Elevii putneni din clasele I-IV au participat sub indrumarea doamnelor Chidoveț Aurica și Zubaș Daniela la o reuniune cu un grup de elevi francezi din regiunea Poitiers. Întâlnirea de la școala Putna și intermediată de domnul Pascal Garnier, președintele Asociației pentru Dezvoltare Locală Putna, a constat în derularea unei etape a proiectului pe teme ecologice inițiat de elevii francezi. În cadrul acestui atelier s-a lucrat cu materiale reciclabile. Dar iată lucrările româno-franceze:

Toamna cea bogată

Elevii clasei a IV-a B conduși de doamna învățătoare Cârdei Elena și-au împoodobit clasa cu lucrări dedicate anotimpului toamna.


joi, 2 decembrie 2010

CUPA 1 DECEMBRIE LA FOTBAL CLASELE V-VI








Miercuri 1 Decembrie a avut loc la Școala Putna o inedită întrecere fotbalistică dedicată Zilei Naționale a României : Cupa 1 Decembrie. Întrecerea s-a desfășurat pe terenul artificial al școlii, a fost dedicată elevilor de clasa a V-a și a VI-a și s-a bucurat de participarea echipelor de la școlile din Putna, Brodina, Falcău și Bivolărie. Beneficiind de arbitrajul lui Țuigui Ilie, fost elev al școlii noastre și căpitanul echipei Bradul Putna, Cupa 1 Decembrie s-a desfășurat în sistemul campionat , fiecare echipă întâlnindu-se cu celelalte trei în meciuri directe.
La capătul unei întreceri în care s-a pus mult suflet din partea copiilor și profesorilor, în care s-a jucat un fotbal de calitate pentru această categorie de vârstă, s-au înregistrat următoarele rezultate:

Grup Școlar Bivolărie - Școala Putna 3-5(0-3)
Școala Brodina - Școala Falcău 3-5(0-3)
Grup Școlar Bivolărie - Școala Brodina 7-2(2-1)
Școala Putna - Școala Falcău 1-2(1-1)
Grup Școlar Bivolărie - Școala Falcău 3-3(2-2)
Școala Putna - Școala Brodina 8-1(5-0)

Clasament final:
puncte golaveraj
1. Școala Falcău 7 10-7
2. Școala Putna 6 14-6
3. Grup Școlar Bivolărie 4 13-10
4. Școala Brodina 0 6-20

Echipa Școlii Putna: BREABĂN GABRIEL(7 GOLURI), DĂNILĂ ION(1 GOL), GHEORGHIȚĂ ILIE (CEL MAI BUN PORTAR), ȘTIRBAN VASILE(1 GOL), DĂNILĂ GABRIEL(5 GOLURI), AGA GHEORGHE, ANDRIEȘ ADRIAN, PUZDREA CONSTANTIN, CALANCEA IONUT, LUCACI PAUL, ROTILIC DANUT, CRISTIAN DANIEL, CREȚAN COSMIN.