duminică, 23 ianuarie 2011
Juravle Oana - olimpica noastră la șah - locul III pe județ!
Sâmbătă - 22 ianuarie - a avut loc la Școala Ion Creangă din Suceava finala județeană a Olimpiadei Sportului Școlar la șah. Reprezentanta școlii noastre, Oana Juravle(clasa a VIII-a), a câștigat dreptul de a participa la această finală după ce a ocupat locul I cu o săptămână în urmă la concursul ce a adunta cei mai buni elevi din Zona Rădăuți. Cei mai buni 24 șahiști(12 fete, 12 băieți) din județ s-au întâlnit pentru a lupta pentru titlul județean și automat pentru calificarea în finala pe țară. În condițiile în care mulți dintre finaliști erau sportivi legitimați la diverse cluburi sportive, concursul se anunța unul deosebit de dificil . La capătul a 6 ore de maximă încordare, Oana a reușit să ocupe locul III după 4 victorii și o singură înfrângere. Menționăm că primele trei câștigătoare de la fete au terminat cu același punctaj, ele fiind departajate printr-un coeficient special de concurs. Performanța Oanei este cu atât mai prețioasă cu cât ea s-a aflat la doar o partidă de o finală pe țară. Felicitări Oana pentru că ai adus prestigiu școlii noastre!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu